Oricât ar părea de banală afirmaţia, după două săptămâni de proteste de stradă în care lui Traian Băsescu i s-a reproşat comportamentul tot mai vădit dictatorial şi discreţionar, trebuie spus cu tărie că actualul preşedinte aduce din ce în ce mai mult cu răposatul Ceauşescu, în ultimii săi ani de „domnie”. Oricine a avut neşansa să trăiască ultimele două decenii ale socialismului multilateral dezvoltat, trebuie să fi rămas cu gura căscată miercuri seara, ascultându-l pe Traian Băsescu vorbind despre greutăţi şi perspective, despre proiecte măreţe şi riscurile la care le expun duşmanii lui, „agenturili” şi „cozile de topor” ale burghezo-moşierimii.

Aceeaşi seninătate, aceeaşi detaşare faţă de realităţile vieţii celor mulţi. Cu pieptul scos în faţă şi privirea luminoasă, Traian Băsescu ne-a povestit despre victoria poporului asupra crizei, sub înţeleapta lui conducere şi s-a declarat perfect conştient de justeţea nemulţumirilor create în rândul românilor de măsurile de austeritate, consolându-ne că sacrificiul era inevitabil şi pe el personal îl doare fiecare lacrimă căzută din ochi românesc.

Prin simpla înlocuire a chipului preşedintelui de azi cu al înaintaşul său comunist şi foarte uşoara adaptare a textului, se obţine orice discurs din anii 80. Atunci nu era criza, ci „imperialismul”, poporul ieşind biruitor – după sacrificii substanţiale, desigur – din lupta cu plata datoriei externe a ţării, către acelaşi FMI şi către Banca Mondială.

S-a ieşit în stradă în 1989 şi se protestează în stradă în 2012, pentru acelaşi lucru: există un popor care îndură şi o tagmă de privilegiaţi care nu resimt deloc greutăţile. Ce diferenţă este între muncitorul care trăia în frig şi întuneric la bloc pe vremea lui Ceauşescu şi şomerul, pensionarul sau bugetarul din provincie care stă în frig şi întuneric pentru că veniturile i-au fost diminuate până la limita incapacităţii de plată a facturilor? La fel, vedeţi vreo diferenţă între activul de partid din vremea comuniştilor (la un loc cu rudele şi prietenii lor) care avea tot ce îi trebuie, de la carne, caşcaval şi fructe exotice până la bilete ieftine prin ONT şi acces la marfa din shop-uri, şi slujbaşii de azi ai Puterii – cu clientela lor politică şi cu neamurile bine aranjate în funcţii bine plătite şi bine plimbate în străinătate?

Din păcate, nu este nicio diferenţă. La fel ca Ceauşescu, Băsescu ne-a spus că „suntem unde trebuie”. Dar acesta a fost singurul adevăr profund şi ancorat în realitate pe care l-a rostit: el era la Cotroceni, la adăpost de poporul care nu-l mai vrea şi nu-l mai suportă, iar poporul….

„Tovarăşi… tovarăşi… staţi liniştiţi la locurili voastre!”

În 2012 nimeni nu mai vrea să stea liniştit. Iar pe „locurili” lor, nici atât. Poate, doar profitorii şi privilegiaţii Puterii portocalii susţinută de partidul cu epoleţi. Să nu mizeze însă pe viscol, ca mijloc de scăpare. Nu s-a putut cu elicopterul, n-o să se poată nici cu sania.

Constanţa MOCANU